Șase medici chirurgi și o asistentă, de la secția de Oncologie a Spitalului Timișoara, plasați sub control judiciar pentru luare de MITĂ

Publicat: 29/08/2024, 09:56
Actualizat: 29/08/2024, 14:33

Șase medici chirurgi și o asistentă de la secția de Oncologie a Spitalului de Urgență Timișoara au fost acuzați de luare de mită, iar la acest moment, sunt cercetați în stare de libertate, sub control judiciar.

În decursul zilei de ieri, ofiţerii DGA au efectuat nouă percheziţii în Timişoara, la Spitalul Municipal şi la locuinţele unor cadre medicale. În urma acestor acțiuni, s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sub control judiciar, a șase medici chirurgi și a unei asistente de la Spitalul de Oncologie

Aceștia acuzați că le-ar fi cerut pacienților care suferă de cancer să le plătească sume importante de bani pentru a-i trata. În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au găsit mai multe plicuri cu bani, pe care medicii chirurgi și asistenta le strânseseră de la bolnavi.

Autoritățile au făcut publice imaginile cu plicurile de bani găsite.

Operațiunea a început marți, când anchetatorii au prins, în flagrant, un medic, de la Secţia de Chirurgie Oncologică, când cerea mită. Asupra lui a fost găsită suma de 1.000 de euro, bani a căror proveniență nu a declarat-o.

Miercuri dimineață, autoritățile au demarat o serie de percheziții, atât la spital, cât și la domiciliile acuzaților.

Ancheta în acest dosar în care sunt anchetate fapte de dare și luare de mită este coordonată de Parchetul Tribunalului Timiș.

Care sunt acuzaţiile procurorilor

Faţă de primul inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 15.04.2022 – 19.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 10 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al doilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 19.04.2022 – 23.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al treilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 23.05.2022 – 08.07.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 9 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al patrulea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 25.05.2022 – 18.06.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 7 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al cincilea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 15.04.2024 – 23.07.2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 4 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al şaselea inculpat s-a reţinut că acesta, în calitate de medic chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în data de 29.05.2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit de la aparţinătorul unei paciente un plic care conţinea suma de 100 lei, pacientă aflată sub tratament în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţit la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Faţă de al şaptelea inculpat s-a reţinut că aceasta, în calitate de asistentă în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală 2 – Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în perioada 19.07.2022 – 16.07.2024,în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, a primit diferite sume de bani de la 6 pacienţi (sau aparţinători ai acestora) aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale în cadrul Secţiei Chirurgie Generală 2 şi Oncologică din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fără a fi îndreptăţită la primirea unei sume suplimentare de bani faţă de cea decontată unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

CITEȘTE ȘI:

Spitalele CFR din Sibiu și Timișoara vor fi reabilitate și modernizate / Marcel Ciolacu: Alocăm peste 10 milione lei la Ministerul Transporturilor

Un băiețel, în vârstă de doi ani, a MURIT la un spital din Timișoara. Părinții fac acuzații grave: „Medicii de la urgențe nu i-au făcut analize”

Situație DISPERATĂ la un spital important din România, din cauza lipsei de medici. Au ajuns să posteze anunțuri de angajare pe stâlpii din București

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Murăturile care sunt dăunătoare pentru sănătate. Nici prin cap nu vă trece
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?